"Cei de la FRF au înţeles situaţia mea, au înţeles că mai am nevoie de timp până îmi voi negocia şi semna contractul cu Steaua", a spus Mihai Stoichiţă.
Tehnicianul Cristiano Bergodi a fost demis de la Steaua după jocul cu Şerif Tiraspol, scor 0-0, din Liga Europa, pentru că la pauza meciului tehnicianul nu l-a lăsat pe patronul Gigi Becali să intre în vestiar să vorbească cu jucătorii. În locul său a fost numit Mihai Stoichiţă, după ce Basarab Panduru a refuzat să preia banca tehnică.