Un bărbat a murit înecat, iar 700 de oameni au sunat la serviciile de urgenţă pentru a cere ajutorul.
Viiturile au doborât poduri şi stâlpi de înaltă tensiune, dar au provocat şi alunecări de teren. Numeroase drumuri au fost închise. Două şcoli au rămas izolate din cauza inundaţiilor. Elevii, care se aflau la cursuri, au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea, în clase. Autorităţile au închis ulterior instituţiile de învăţământ din regiunea afectată.
Meteorologii australieni au avertizat că nivelul râurile din zonă este în continuă creştere.