Experţii au apreciat înaintea şedinţei de licitaţii că "Madame LR" ar putea ajunge la 20 de milioane de euro. Sculptura lui Brâncuşi făcea parte din colecţia de peste 700 de opere de artă a creatorului de modă Yves Saint Laurent şi a prietenului său Pierre Berge.
Organizatorii "licitaţiei secolului" speră să obţină o sumă de 300 de milioane de euro. "Madame LR" a fost sculptată după ce Brâncuşi a întâlnit-o la Paris pe Léonie Ricou.
Potrivit scrisorilor schimbate de cei doi, relaţia dintre ei nu a depăşit niciodată stadiul de amiciţie. Piesa, un exemplu al primelor sculpturi în lemn făcute de Brâncuşi, este lucrată în lemn de stejar şi are înălţimea de 117 centimetri.