După aproape 30 de ani, staţia de epurare a intrat în modernizare astfel că apele uzate ajung acum direct în Olt.
"Poluarea râului Olt în această perioadă este inevitabilă. Evacuarea apelor uzate insuficient epurate conduce la poluarea pe un sector de circa 15 kilometri", a precizat inginer şef Darvas Janos, SGA Harghita.
Poluarea Oltului şi disconfortul locuitorilor din zonă sunt inevitabile.
"Duce la creşterea materialelor organice, la eutrofizarea Oltului, poate să ducă la transmiterea unor boli infecţioase şi poate, prin infiltrare în straturile subterane, să aibă influenţă şi asupra apelor potabile din zonă", a declarat Both Jozsef, Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita.
Şefii staţiei de epurare încearcă să reducă efectele negative.
"Noi sperăm ca odată cu pornirea progresivă a treptei biologice să se îmbunătăţească", a spus Bogati Csaba, director tehnic Harviz.
Staţia de epurare va fi repornită la sfârşitul lunii noiembrie dar la capacitate redusă. Lucrările de modernizare costă trei milioane de euro şi vor fi finalizate abia în februarie anul viitor. Abia atunci apele reziduale vor fi purificate în proporţie de 95 la sută şi vor ajunge mai curate în Olt.