"Ăla nu e cazinou. Era un simplu magazin de păcănele, ca să îi spun aşa, şi asta este. E plin Bucureştiul de ele", a spus Stănculescu.
Cât despre modul în care se împacă ţigările, cazinourile şi cafeaua cu starea lui de sănătate, în condiţiile în care, din momentul în care a ajuns, de miercuri dimineaţă, la Curtea Militară de Apel, fostul general a replicat, tranşant: "Vreţi să vă spun ceva? E pe viaţa mea".
Întrebat dacă a fost internat atunci când a lipsit la termenul din 29 iulie al recursului, Stănculescu a spus că s-a aflat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Militar şi asta pentru că, anterior, a fost ţinut într-un salon cu aer condiţionat şi a făcut un edem "care, dacă nu mă duceam în câteva minute dincolo, nu mai aveaţi pe cine să întrebaţi ce face azi".