Curtea Militară de Apel judecă recursul procurorilor împotriva deciziei
instanţei inferioare care l-a eliberat pe fostul general Victor
Stănculescu pe o perioadă de un an, din motive medicale.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a întrerupt executarea pedepsei
pentru fostul general Victor Stănculescu, condamnat la 15 ani de
închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, motivând vârsta
înaintată şi riscul vascular cerebral sau cardiac "maxim", potrivit
motivării.
"În ceea ce priveşte durata pentru care va fi dispusă întreruperea
executării pedepsei, instanţa va avea în vedere gravitatea
diagnosticelor şi vârsta sa înaintată.Instanţa apreciază că intervalul
de timp necesar trebuie sa fie unul mai mare şi s-a orientat la un
termen de un an", precizează instanţa militară, în motivarea deciziei
prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei în perioada 12
mai 2009 - 12 mai 2010.
Tribunalul a avut în vedere, după cum rezultă din motivare, "concluzia
neechivoca din raportul noii expertize medico-legale, potrivit căreia "
bolnavul Stănculescu Victor Atanase se află într-o situaţie de risc
vascular cerebral sau cardiac maxim". În expertiză, se precizează că
problemele de sănătate de care suferă fostul general pot fi rezolvate
la "clinicile de un înalt nivel de competenţă şi dotare tehnologică",
iar "situaţia de boală în care se află numitul Stănculescu Victor
Atanase are caracter de mare urgenţă".
"După opinia noastră, în conformitate cu legea, va putea beneficia de
supraveghere medicală, posibilă numai în unităţile medicale de vârf",
concluzionează Comisia Superioară, pe baza raportului Institutului de
Medicină Legală, invocat de instanţa militară în motivare.
În aceste condiţii, Tribunalul a constatat că Stănculescu suferă de o
boală gravă, aşa cum prevede legea, care face imposibilă executarea
pedepsei.
Cu privire la lipsa pericolului concret pentru ordinea publică,
instanţa militară arată că faptele pentru care a fost condamnat
Stănculescu au avut loc cu aproape 20 de ani în urmă şi că Stănculescu,
ulterior săvârşirii faptelor, "a jucat un rol de prim rang în
transformarea ţării, în trecerea la statul de drept şi consolidarea
acestuia, fapt pentru care nu poate să reprezinte un pericol public".
De asemenea, instanţa reţine că Stăcnulescu nu s-a sustras judecăţii
sau executării pedepsei.
Procurorii militari au atacat cu recurs decizia din 12 mai a
Tribunalului Militar Teritorial de întrerupere a executării pedepsei pe
motive medicale în cazul lui Victor Athanasie Stănculescu. Recursul se
va judeca la Curtea de Apel Militară.
Stănculescu este obligat, timp de 1 an, să nu iasă din Bucureşti şi Ilfov fără încuviinţarea instanţei militare, să se prezinte la Poliţie ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără să anunţe şi să nu folosească sau să deţină arme.