Valencia a dat publicităţii un conunicat prin care a anunţat că există un acord cu impresarul lui David Villa privind rămânerea jucătorului la echipă şi a precizat că toate informaţiile cu privire la un eventual transfer al atacantului sunt eronate.
David Villa a declarat duminică, că informaţiile oferite de club sunt corecte şi că nu are nicio intenţie să plece, el dorindu-şi să ducă la bun sfârşit cei 6 ani de contract pe care îi mai are cu Valencia, înţelegere pe care a parafat-o cu clubul său vara trecută. Fotbalistul este urmărit de marile cluburi ale Europei, precum şi de granzii Spaniei, FC Barcelona şi Real Madrid, care oferă 40 de milioane de euro pentru transferul său.
Atacantul naţionalei Spaniei, în vârstă de 27 de ani, a fost golgheterul Campionatului European din 2008, în timp ce în momentul de faţă ocupă locul doi în clasamentul marcatorilor din campionatul iberic, cu 13 goluri, el fiind devansat doar de camerunezul Samuel Eto'o, care a înscris 15 goluri.