Cei care locuiesc în zona Circumvalaţiunii din Timişoara se plâng de
zgomotul produs de spălătoria auto amplasată la câţiva metri de blocul
lor. "E un zgomot permanent. Non-stop, până la 20.00, până mai
târziu uneori. Am făcut reclamaţie şi la primărie şi peste tot, dar
degeaba", a spus unul dintre locatari.
Chiar dacă oamenii se plâng de poluarea sonoră, Garda de Mediu a spus că
activitatea spălătoriilor nu are un impact direct asupra mediului. "Primăria Timişoara are un punct de vedere în plus de clarificat
dacă asemenea activităţi au voie să se desfăşoare în apropierea zonelor
de locuinţe. Atenţi nu vorbim de o poluare, ci de un disconfort", a spus comisarul de la Garda de Mediu din Timişoara, Marian Eperieş.
Alte 20 de asociaţii de locatari se plâng de activitatea zgomotoasă a
spălătoriilor auto. De aceea, primăria a pregătit un document care să
reglementeze activitatea spălătoriilor. "Conform noului regulament, se vor putea construi spălătorii între
blocuri, însă numai pe baza unui Plan Urbanistic de Detaliu", a spus purtătorul de cuvânt al primăriei, Flavius Boncea.
Autorităţile locale îi vor obliga pe patronii spălătoriilor auto să îşi
înregistreze la primărie planul urbanistic cu acordul vecinilor.
Firmele care nu se conformează vor fi închise.