\'\'Cele 2 milioane nu au fost pierdute, ne ansumăm responsabilitatea. Crăpătura nu este un fapt unic, nu trebuie să ne sperie, dar în Podişul Transilvaniei ne vom întâlni foarte des cu astfel de probleme. Este o problemă care ţine de structura solului\'. Acolo au fost excavate nişte cantităţi enorme de lut, a spus Cristian Dascălu, şeful Direcţiei Variante ocolitoare din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Reprezentantul CNADNR susţine că lucrarea este în garanţie, iar firma responsabilă va trebui să rezolve rapid problema. Cristian Dascălu a recunoscut în acelaşi timp că firma a primit deja 87% din preţul total al lucrărilor, deşi până acum a finalizat doar cinci kilometri din cei 35, prevăzuţi în contract.
Centura de ocolire a municipiului Gherla, inaugurată de premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, pe 14 august, a fost închisă circulaţiei miercuri, după apariţia unei denivelări pe una din cele două benzi ale drumului. Joi centura oraşului Gherla s-a surpat, drumarii apucându-se de cârpeală. Traficul este închis circulaţiei auto.
Centura va rămâne închisă cel puţin 2 săptămâni pentru reparaţii. Asta chiar dacă a durat doi ani să se construiască şi a costat aproximativ două milioane de euro.