Lucrările fac parte din proiectul "Mangalia - turism balnear şi de
agrement", care a fost demarat oficial miercuri, în prezenţa
ministrului secretar de stat Răzvan Murgeanu, din partea Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.
"Proiectul beneficiază de
finanţare prin programele PHARE şi are o valoare de aproximativ cinci
milioane de euro. Prin intermediul lui, peste 18 luni infrastructura
între staţiunile Saturn şi Venus va fi refăcută total, iar şoseaua va
fi mărită de la două la patru benzi de circulaţie", a precizat primarul
Mangaliei, Claudiu Tusac.
Acesta a precizat că în circa patru ani va fi reabilitată şi lărgită la
patru benzi toată şoseaua principală care leagă staţiunile Venus-Cap
Aurora-Jupiter-Neptun-Olimp.
La rândul său, ministrul secretar de stat, Răzvan Murgeanu, a declarat că
"proiectul a stagnat la un moment dat, ca urmare a solicitării adresate
de administraţia locală pentru modificarea lui, în sensul refacerii
tramei stradale de la două benzi de circulaţie, cum era prevăzut
iniţial, la patru benzi. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei
s-a implicat doar pentru urgentarea lucrărilor şi a urmărit intrarea în
normalitate".