"Ceea ce s-a prezentat până acum este doar vârful aisbergului. Eu mai ştiu o mică parte care demonstrează că domul preşedinte Traian Băsescu ştia de la bun început ce se întâmplă şi a regizat prost ce se întâmplă. Situaţia relaţiei frauduloase dintre armată şi mediul politic reprezentat de Traian Băsescu nu se reduce la acest contract", a spus jurnalistul care a promis că va dezvălui în săptămâna următoare lucruri " de care se teme preşedintele".
"Pot să vă spun că este vorba de legături ale domnului preşedinte Traian Băsescu, prin intermediul fratelui său, cu medii teroriste. Pe domnul preşedinte îl interesează să obţină bani", a adăugat Sorin Roşca Stănescu care a promis că va dovedi aceste afirmaţii prin publicarea dovezilor pe site-ul său luni, de la ora 14.00.
Declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu vin după dezvăluirirle potrivit cărora Mircea
Băsescu este asociat din luna iunie 2009 cu câţiva militari într-o
firmă de consultanţă în domeniul armatei, aşa cum a scris ziarul "Bursa", în
ediţia de vineri, menţionând că astfel fratele preşedintelui Traian
Băsescu devine jucător în industria de armament. Vineri Mircea Băsescu s-a retras din această firmă.