Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, joi, la Realitatea TV, că în 2004 s-a întâlnit, într-o parcare din Tâncăbeşti, cu Traian Băsescu, discutându-se despre sprijin pentru ca acesta să câştige alegerile prezidenţiale.
\"Am decis să nu intervin în această campanie electorală, într-un fel să stau deoparte, văzând că domnul Băsescu m-a transformat în ţintă de campanie. Am încercat să păstrez tăcerea până în seara asta când ceea ce se întâmplă deja depăşeşte limitele normalului, în opinia mea. Voi încerca un moment de sinceritate cu dumneavoastră. Sunt prieten cu Mircea Geoană de patru ani de zile. Mi-a plăcut de când era ministru de Externe. Între mine şi Geoană este o relaţie de prietenie, tot aşa cum a fost o relaţie de colaborare între mine şi Traian Băsescu. De câte ori am fost întrebat dacă am vreo relaţie sau îl cunosc pe Traian Băsescu, am negat din delicateţe, pentru că nu am vrut să intru în conflicte politice. Da. Am avut o relaţie de colaborare cu Băsescu până când această relaţie s-a răcit, dar nu ca urmare a prieteniei mele cu Geoană, ci din cu totul şi cu totul alte motive\", a declarat omul de afaceri la Realitatea TV. El a adăugat că a mai spus că relaţiile sale cu Traian Băsescu în 2004 aveau ca platformă \"sprijinul acordat domnului Băsescu pentru a câştiga alegerile din 2004\", despre care a precizat că s-a concretizat \"pe mai multe planuri\".
Sorin Ovidiu Vîntu a declarat că Mircea Geoană a venit să se relaxeze. \"Am pălăvrăgit. Am încercat să-i creez o stare de relaxare\", a mai spus Vîntu.
\"Nu am dat niciun leu in campania electorală a domnului Geoană. Nu am acordat niciun fel de sprijin mediatic domnului Geoană\", a mai susţinut Vîntu.
Omul de afaceri a mai spus că nu a solicitat avantaje nici de la Băsescu, nici de la Geoană. În privinţa lui Băsescu a spus că \"nu am avut niciodată nevoie de avantaje de la statul român\", iar în privinţa lui Geoană că \"nu cer avantaje în schimbul prieteniei mele. Prietenia este una dintre valorile fundamentale\".
\"Mai mult decât atât, fiind sunat de un jurnalist de la Academia Caţavencu, jurnalist care operează în trustul de presă al cărui acţionar sunt, şi întrebat dacă \"a fost domnul Geoană la dumenata?\" am spus \"Da\".
\"Mi se pare siderant ca după 2004, când la ora 3 dimineaţa m-am întâlnit în parcare la Tâncăbeşti, cu domnul Traian Băsescu, ferindu-ne de securitatea lui Adrian Năstase, după cinci ani de zile să ajung în aceeaşi situaţie. Să mă feresc să mă întâlnesc cu prietenii, la mine acasă, că e 11 noaptea, că e 12 noaptea, că e 6 dimineaţa, ca să nu dau satisfacţie, să nu dau argumente electorale unui domn care după părere mea a pierdut limita rezonabilităţii\", a mai spus omul de afaceri.
Vîntu a declarat că i-a acordat sprijin lui Traian Băsescu pentru a câştiga alegerile din 2004.
\"Sprijin acordat lui Băsescu pentru a câştiga alegerile din 2004. De aici mai departe nu mai merg cu devoalările\", a conchis Vîntu, care a mai spus că pe data de 7 decembrie, în prima zi de după alegeri, va susţine o declaraţie de presă.
\"Indiferent cine va câştiga alegerile, pe 7 decembrie voi face conferinţă de presă şi vă voi spune ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă cu adevărat în România\", a susţinut în încheierea intervenţiei telefonice Sorin Ovidiu Vîntu.