Partidul Democrat este pe primul loc în preferinţele electoratului la alegerile pentru Parlamentul European. Potrivit unui sondaj IMAS, făcut la comanda Realitatea TV, 37% dintre români ar vota cu PD la europarlamentare. Sondajul a fost realizat în perioada 10 - 22 octombrie 2008, pe un eşantion de 1.226 de persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%.
Pe primele trei locuri în preferinţele electoratului sunt, în ordine, PD, PSD şi PNL. La întrebarea "Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile europarlamentare şi v-aţi prezenta la vot, cu ce partid aţi vota?", 37% dintre intervievaţi au răspuns PD, 18% PSD iar 16 % PNL. Pe locul patru s-ar situa PNG cu 8%, pe cinci, UDMR şi PRM cu câte 6 procente.
Pe locul şase a urcat PL-D, partid care, pentru prima dată, atinge pragul de cinci procente necesar intrării în Parlament. Dacă însă îi luăm în calcul pe cei 26% dintre subiecţi care sunt nehotărâţi dacă s-ar duce sau nu la vot, procentele partidelor scad semnificativ. Astfel, PD este creditat cu doar 27 %, PSD cu 13 %, PNL - 12%, PNG - 6 procente, PRM - 5, iar UDMR şi PLD n-ar mai atinge pragul electoral.
În ceea ce priveşte prezenţa la vot pentru Parlamentul European, sondajul IMAS relevă faptul că 2 din 3 români vor merge la urne. Pentru 57 % dintre cei care nu vor vota, principalul motiv este lipsa de încredere în partide, 18 procente dintre ei spun că nu îi interesează aceste alegeri, iar 14 % nu se vor duce la urne pentru că nu ştiu cu cine să voteze.
În ceea ce priveşte temele principale ale campaniei pentru europarlamentare, 42 % dintre cei chestionaţi sunt interesaţi de subiecte sociale şi economice, în vreme ce 34 % consideră prioritară apărarea intereselor României în Uniunea Europeană.