Femeia, în vârstă de 57 de ani, este acuzată de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Accidentul pe care l-a produs a avut loc pe 27 februarie, în Sectorul 2. Femeia a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe o stradă în zona Andronache din Capitală, a lovit un stâlp, care s-a prăbuşit, după care maşina a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat două fete.
Prima victimă, o fetiță de 6 ani, nu a mai ajuns la spital. A decedat la scurt timp după producerea accidentului. Nici a doua fată, de 21 de ani, nu a rezistat: a murit la puțin timp după ce a ajuns la spital. Se afla în stare critică, în urma impactului puternic fiindu-i amputat un braț.
Potrivit martorilor, șoferița a călcat prea tare pedala de accelerație.
Parchetul a cerut Judecătoriei Sectorului 2 arestarea preventivă a femeii, dar un magistrat de drepturi şi libertăţi a decis plasarea acesteia sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii au contestat decizia prin care a fost lăsată în libertate, susţinând că avea o alcoolemie de 0,80 g/l în sânge în momentul producerii accidentului.