Maşina pe care o conducea şoferul lui Victor Ponta a ieşit cu viteză mare, fără să se asigure, dintr-o parcare, în zona Izvor. Maşina s-a izbit de o motocicletă pe care se aflau doi fraţi. Aceştia au fost proiectaţi la o distanţă de cinci metri. În urma accidentului, cei doi au ajuns la spital, dar medicii spun că se află în afara oricărui pericol.
Săptămâna trecută, maşina de serviciu a ministrului Agriculturii Ilie Sârbu a fost implicată într-un accident grav, care a avut loc în timp ce ministrul se deplasa la o şedinţă de Guvern la Palatul Victoria. În urma accidentului, maşina ministrului, condusă de un sepepist, a avariat în proporţie de 50% o altă maşină şi a ucis un om. Aflat în maşina condusă de sepepist, Ilie Sârbu a negat în primă fază, prin purtătoarea de cuvânt, că s-ar fi aflat în autoturism. Marţi, prin intermediul unei scrisori care a fost adresată Academiei Caţavencu, Sârbu nu a mai negat că ar fi fost în maşină.