Social-democraţii susţin că au dovezi care să demonstreze că în 6 decembrie, au votat persoane care au decedat. De asemenea, cei din PSD susţin că preşedinţii mai multor secţii de votare sunt apropiaţi ai Partidului Democrat-Liberal, iar procesele verbale au fost falsificate de către aceştia. Ba mai mult, au adăugat social-democraţii, există date despre persoane care au votat duminică, în Timişoara sau Giarmata, dar care se aflau în străinătate.
\"Sunt circa 266 de persoane fictive, cu CNP-uri fictive, care au votat la secţiile speciale. De asemenea, dispunem de un număr de câteva sute de persoane care au votat multiplu\" a declarat pentru Realitatea TV, Radu Ţoancă, vicepreşedintele PSD Timişoara
De cealaltă parte, democrat-liberalii sunt de părere că PSD ar trebui să-şi accepte înfrângerea. Mai mult, cei din PDL au vorbit despre mita electorală oferită de social democraţi, în campania dintre cele două tururi.
\"Nu există casă din Colegiul 10 Deta pe care îl reprezint, care nu a primit pachete substanţiale cu ulei, zahăr, orez, făină, mălai. Am avut încredere, şi am încredere, şi va trebui să priceapă toată clasa politică că câştigarea unui vot nu se mai poate face cu pachete\" susţine Gheorghe Ciobanu, deputat PD-L
Dovezile pe care liderii PSD susţin că le au, au fost depuse miercuri la Curtea Constituţională, căreia social-democraţii îi cer anularea alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie şi reluarea scrutinului