Medicul Marcel Cărnaru a spus că a fost sunat şi anunţat că trebuie să asiste la o naştere. Acesta a sosit la spital cu maşina personală şi s-a izbit de refuzul agenţilor de pază, care şi-au dat seama că este băut şi nu l-au lăsat să intre.
După o ceartă pe cinste cu paznicii, medicul Marcel Cărnaru s-a culcat în maşină, în curtea instituţiei. Trezit de jurnalişti, s-a dat din nou în spectacol.
Mai apoi, a uitat de urgenţa pentru care venise şi a vrut să plece beat, cu maşina. Un poliţist chemat de jurnalişti, prin numărul de urgenţă 112, a încercat să-i blocheze drumul, iar medicul a intrat în el.
Colegii lui Marcel Cârnaru au spus că doctorul ar avea probleme familiale şi că este prima dată când a venit beat la muncă. Medicul a mai primit însă reclamaţii pentru că ar fi cerut bani de la o gravidă.Gabriel Copciag, directorul Spitalului Judetean Argeş, a negat faptul că respectivul medic ginecolog se afla la spital în timpul programului. "Doctorul a fost filmat în zona atelierului mecanic, nu în zona de urgenţe, iar la ora când a fost oprit de paznici, în spital era alt medic de gardă. Doctorul nu a intrat în spital şi nu a efectuat un act medical sub influenţa băuturilor alcoolice", a afirmat directorul spitalului.
Medicul se va alege cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru accident. Conducerea spitalului a declanşat o anchetă.