Sute de oameni, printre care şi primarul capitalei nord-irlandeze şi reprezentantul în Parlament al circumscripţiei unde au avut loc atacurile, au participat la evenimentul interconfesional de la Biserica Presbiteriană din sudul Belfastului, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de familiile de români alungate din zonă de atacuri rasiste. Este vorba despre peste 100 de români care s-au refugiat săptămâna trecută mai întâi într-o biserică, autorităţile oferindu-le apoi un adăpost temporar.
Sâmbătă, doi adolescenţi au fost puşi sub acuzare în legătură cu aceste atacuri. Cei doi, cu vârste de 15, respectiv 16 ani, urmau să fie duşi în faţa unui judecător luni.
Sâmbătă, 200 de oameni se adunaseră în faţa primăriei de la Belfast pentru o manifestaţie antirasism, la care au fost prezenţi reprezentanţi religioşi, sindicalişti, politicieni şi activişti ai Amnesty International.
"Majorittatea (românilor) se pregătesc să se întoarcă în România. Cred că aceasta este o imagine foarte tristă pentru Irlanda de Nord, care arată că nu îi putem proteja pe cei care au venit aici în căutarea unei vieţi mai bine", a spus deputata Anna Lo prezentă la manifestaţie.
Deputata a adăugat că nu este clar dacă autorităţile locale îi pot ajuta financiar pe români să se întoarcă acasă. Săptămâna trecută, vicepremierul Martin McGuinness spusese că dacă va fi nevoie de bani, se vor găsi. Totuşi, se pare că autorităţile sunt îngrijorate că s-ar putea crea un precedent, dacă românilor li s-ar da bani publici pentru a-şi plăti drumul spre România. "Consiliul local verifică dacă există bani. Dacă nu, de transportul lor spre casă s-ar putea ocupa bisericile sau organizaţiile de voluntari", a spus deputata.
Ministrul pentru Dezvoltare socială Margaret Ritchie a găsit un adăpost temporar pentru familiile de români, dar perioada cât pot sta acolo expiră miercuri. Ministerul a anunţat că, dacă va necesar, românii pot rămâne acolo mai mult.
Pe de altă parte, în pofida atacurilor rasiste recente, Belfastul este desemnat cel mai prietenos oraş din Regatul Unit, potrivit unui sondaj comandat de MasterCard şi publicat de Belfast Telegraph. Astfel, aproape o cincime dintre locuitorii oraşului (18%) îi consideră prieteni pe vecinii lor şi 32% dintre ei stau de vorbă zilnic cu aceştia, faţă de 9% la Edinburgh şi 14% la Londra. Capitala regatului este cel mai puţin prietenos oraş, doar 1% dintre locuitori spunând că îşi consideră vecinii prieteni. În general, peste jumătate dintre britanici (54%) au spus că vecinii îi enervează.