"S-au făcut mari progrese în ceea ce priveşte stadionele, atât din
puncte de vedere al infrastucturii, cât şi din punct de vedere al
instruirii oamenilor de la firmele de pază, care vor asigura ordinea,
pentru că şi acesta este un punct important. Fiecare echipă a avut mici
probleme, dar nu foarte grave, şi a primit termen până la startul
campionatului să le rezolve. În ceea ce priveşte nou promovatele,
aceastea au termen un an, dar şi în cazul lor se munceşte foarte mult.
Per total, situaţia este încurajatoare", a spus Satmari.
Oficialul LPF a admis însă că o situaţie mai grea a fost întâlnită la
Galaţi, acolo unde Oţelul are probleme cu turnicheţii care trebuie
montaţi la intrarea în stadion: "La Oţelul e mai grav, pentru că ei nu
mai primesc niciun fel de sprijin financiar. Au făcut comandă pentru
turnicheţi şi îi aşteaptă, iar în maxim o săptămână, poate cu banii de
pe vreun transfer, vor reuşi să rezolve această problemă. Marius Stan e
un om extraordinar, care încearcă să facă tot ce-i mai bun pentru
gălăţeni. Ţine şi el corabia deasupra apei cum poate".
Sorin Satmari a mai precizat că Liga Profesionistă de Fotbal spijină
echipele din Liga I să se pună la punct din toate punctele de vedere,
dar în situaţia actuală e destul de greu. "Noi nu suntem în stare să
avem o autostradă ca lumea, darămite să le mai cerem oamenilor aceştia
să aibă stadioane ca Santiago Bernabeu. Toţi încearcă să facă ceva, dar
mulţi nu au bani şi nu putem să le cerem foarte mult. LPF sprijină
echipele, pentru că vrem ca fotbalul să se joace. În plus, multe dintre
formaţii nici măcar nu au în proprietate stadioanele sau măcar în
cesiune. De exemplu, nu ştiu de ce a băgat Gigi Becali bani în
stadionul Steaua, când armata nici măcar nu vrea să i-l dea. A făcut
însă treabă şi toţi trebuie încurajaţi", a conchis Satmari.
Mircea Călin (referent competiţii), Sorin Satmari (director de imagine)
şi Adrian Ionescu (referent competiţii şi ofiţer de presă) au fost
împărţiţi după zonele geografice şi au inspectat toate stadioanele din
Liga I, pentru a verifica dacă infrastuctura acestora este conformă cu
cerinţele cuprinse în manualul de licenţiere al UEFA.
Fiecare dintre cei trei a avut la dispoziţie câte un formular tip
primit din partea UEFA prin intermediul Comisiei de Licenţiere al FRF,
unde a bifat stadiul în care se află infrastuctura stadioanelor (au
fost verificate nocturnele, dimensiunile stadioanelor, turnicheţii,
vestiarele, etc.).
Sezonul 2009-2010 al Ligii I va începe la data de 31 iulie, iar până
atunci, toate echipele, în afară de nou-promovate, trebuie să fie puse
la punct cu toate cerinţele prevăzute în manualul de licenţiere.