Sindicatele şi reprezentanţii Executivului discută din nou despre legea unică a salarizării
Sindicatele şi reprezentanţii Executivului discută din nou despre proiectul legii unice a salarizării în sistemul bugetar. Ei trebuie să facă noi propuneri privind introducerea unor funcţii în grila de salarizare. La întâlnire a venit şi primul ministrul Emil Boc.
Până acum, grupul de lucru de la Ministerul Muncii a stabilit trei
variante de echivalare a funcţiilor în sistemul bugetar. S-a stabilit
ca raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu să fie de 1 la
15. Cel mai mic salariu din grila unică va fi salariul minim pe
economie, iar în vârful clasamentului vor sta salariile: preşedintelui
ţării, al Camerei Deputaţilor, al Senatului şi salariul preşedintelui
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Proiectul legii unice de
salarizare trebuie finalizat până pe 30 iunie, iar legea se va aplica
din 2010.