Hossu a dat exemplu judeţul Satu Mare, unde poliţiştii ar fi fost puşi
să semneze rapoarte că nu participă la protestele organizate de
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din
Ministerul Administraţiei şi Internelor. Liderul sindical a dat
asigurăti că mişcarea poliţiştilor va fi sprijinită de organizaţia pe
care o conduce.
Preşedintele SNPPC, comisarul Marin Gruia, a
explicat, în cadrul conferinţei, că revendicările anunţate încă de acum
aproape două luni nu şi-au găsit rezolvarea şi că sistemul de siguranţă
publică nu mai poate să funcţioneze în felul acesta.
"Poliţiştii nu trebuie să aducă de acasă hârtie, toner şi alte
materiale pentru a munci. Infracţionalitatea în Romînia a crescut
simţitor, mai ales pe segmentul violenţei şi asta pentru că există un
deficit mare de personal. Elevii şcolilor de poliţie sunt amânaţi la
angajare, din sursă externă nu se mai angajază, astfel că poliţiştii
sunt obligaţi să muncească ore suplimentare care nu sunt plătite.
Compensaţia pentru chirie, de asemenea, nu se mai plăteşte, astfel că
poliţiştii detaşaţi în interes de serviciu în alte localităţi vor fi
evacuaţi de proprietari. Domnul ministru Dan Nica a spus că va aproba
rapoartele celor care vor să se transfere în localităţile de domiciliu,
însă avem situaţii în care toţi poliţiştii dintr-o unitate vor să se
transfere", a declarat Gruia, care a precizat că sloganul mişcărilor de
protesc care vor începe luni va fi "Negru pe Alb", aceasta fiind
singura soluţie prin care poliţiştii vor fi mulţumiţi, adică să
primească în scris că vor fi bugetaţi aşa cum prevede legea.
"Joi, la întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Dan Nica şi la care
a participat Gheorghe Gherghina, secretar de stat la Ministerul
Finanţelor, am propus ca mărfurile confiscate de poliţişti să fie
vândute, iar o parte din aceşti bani să intre în bugetul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, la fel ca în Italia, şi astfel s-ar
rezolva multe dintre problemele poliţiştilor. Domnul Gherghina a spus
că ar fi oarecum o soluţie, însă este o procedură greoaie. În
realitate, cred că vor să se înfrupte unii după bunul plac şi în
funcţie de interese din banii obţinuţi prin vînzarea bunurilor
confiscate de poliţişti", a spus Gruia.
"De la prima negociere care s-a făcut pentru legea unică de salarizare, în care coeficientul de ierarhizate pentru poliţişti era cuprinsă între 4,20 şi 5,60, s-a ajuns, astăzi, la un indice cuprins între 1,75 şi 2,10. Dacă Guvernul a hotărît diminuarea acestui coeficient cu 65 la sută, aşa cum avem informaţii, s-o facă pentru toată lumea,începînd cu preşedintele, nu doar pentru anumite categorii", a subliniat Gruia.
O nouă rundă de discuţii între reprezentanţii Sindicatului Naţional al
Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi ministrul
Internelor, Dan Nica, a avut loc, joi, la sediul MAI, după ce
poliţiştii afiliaţi la sindicat au anunţat proteste începând de luni,
17 august.
Potrivit conducerii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi
Personalului Contractual, ministrul a fost cel care a propus întâlnirea
de joi.
Liderii SNPPC susţin că au mai avut întâlniri cu şefii MAI, dar problemele lor nu s-au rezolvat.
Potrivit lui Gruia, peste 500 de poliţişti vor picheta, zilnic, în
perioada 17-21 august, sediul Guvernului, 200, Palatul Cotroceni, 150
vor picheta Ministerul Administraţiei şi Internelor, 200, Ministerul
Finanţelor, iar câte o sută de poliţişti vor picheta sediile
Prefecturilor şi Inspectoratelor de Poliţie din întreaga ţară.
"Acţiunile de protest se vor desfăşura, zilnic între orele 10.00 şi
12.00, perioadă de timp în care poliţiştii îşi vor lua ore libere în
contul orelor suplimentare lucrate deja. Vor fi aproximativ 6.000 de
poliţişti zilnic în stradă", a declarat, pentru NewsIn, Marin Gruia,
care a precizat că revendicările sindicatului sunt legate strict de
drepturile poliţiştilor şi alocarea unui buget pentru buna funcţionare
a unităţilor poliţieneşti.
Şi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ProLex a început, luni, 10 august, protestele.