Marin Gruia, preşedintele SNPPC, a declarat, pentru NewsIn, că o nerezolvare a discriminării salarizării agenţilor de poliţie va declanşa, din nou, protestele sindicale "cu energia corespuzătoare numulţumirii a peste 75% din efectivele Poliţiei Române". Una dintre formele concrete şi inevitabile a protestelor poliţiştilor va fi, cu siguranţă, boicotarea alegerilor din noiembrie 2009, a mai afirmat el.
"Discriminarea este foarte evidentă. Potrivit noii legi, ofiţerii din MAI vor fi remuneraţi conform aceloraşi coeficienţi ca şi ofiţerii din MApN, S.R.I., S.P.P., S.T.S., M.J, însă nu la fel se întâmplă şi în cazul agenţilor de poliţie. Pentru toate categoriile de militari, coeficienţii de salarizare ai agenţilor se vor încadra între 1,75 - 2,55 (n.r. salarii minime pe economie), iar proiectul noii legi restrânge coeficienţii de salarizare ai agenţilor de poliţie la intervalul de 1,70 - 2,10". Nu înţelegem raţiunea potrivit căreia agenţii, care sunt în jur de 60.000, sunt cotaţi mai slab. Sunt funcţionari publici civili, potrivit Statutului Poliţistului, dar la fel şi ofiţerii MAI şi practic noul document discriminează poliţiştii între ei şi pe agenţii de poliţie faţă de toţi subofiţerii sistemului de securitate naţională", a declarat pentru NewsIn, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, care crede că nu este vorba doar despre o simplă eroare de apreciere, ci de "o atitudine de sfidare a unei importante categorii profesionale din subordinea statului şi, mai grav, un semn al dezinteresului pentru ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor".
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, SNPPC
a semnalat autorităţilor această discriminare a poliţiştilor, dar nu a
primit nici un fel de răspuns, spune liderul sindical. Singurul
demnitar care a reacţionat la protestul SNPPC a fost preşedintele
României, care aşa cum susţine Gruia, s-a arătat interesat de situaţie
şi a promis că se va implica, în măsura atribuţiilor sale.
Amiralii, generalii şi chestorii generali de poliţie au fost coborâţi,
în grila unică de salarizare, de la un coeficient de 9,4 la 9, în timp
ce prim-adjunctul directorului SRI şi SIE urcă la 11 salarii minime pe
economie, de la 10, 35, potrivit ultimei variante a Legii unice
obţinută de NewsIn.
Astfel, şeful Statului Major General, directorul STS, directorul SPP ar urma să câştige 11 salarii minime pe economie, mai mult decât parlamentarii, care au un coeficient de 9,6 în grila trimisă joi seara sindicatelor. Salariile directorilor SRI şi SIE nu apar evidenţiate în proiectul Legii unice de salarizare.
Soldaţii ar urma să câştige, pe de altă parte, 1,5 salarii minime pe economie, iar un agent de poliţie cu grad de sergent major 1,7.
Un maistru militar principal cu studii superioare va câştiga, potrivit acestei variante de lege, 2,55 salarii minime pe economie, ca şi în vechea variantă de proiect.