Senatorul PD-L Ion Ariton a salutat constituirea noului Guvern înaintea Sărbătorilor, mai ales că miercuri seară membrii executivului s-au reunit în prima şedinţă din această legislatură ca să discute bugetul României. În opinia lui Ariton, graba cu care a fost constituit noul executiv este benefică pentru ţară, în condiţiile în care în luna ianuarie vom avea buget.
Ioan Cindrea, liderul PSD Sibiu, a declarat că e bine că avem un Guvern, dar cu toate astea nu l-a votat. Motivele invocate de deputatul sibian sunt mai multe, însă principalele sunt legate de politicile sociale urmărite de noul executiv, cu care Cindrea nu este de acord.
Preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, nu a dorit să comenteze învestirea noului Guvern. S-a rezumat doar să le ureze guvernanţilor \"să aibă minte\", acum, de sărbători.