Vânzătorii de peşte din pieţele sibiene abia fac faţă cererilor mari din această perioadă. Traditia spune că celor care mânanca peşte în noaptea de Anul Nou le merge bine tot anul, iar banii lor se vor înmulţi precum solzii peştelui.
Chiar dacă stau la coadă pentru peşte şi câte o jumătate de oră, oamenii spun că nu renunţă la acest obicei.
\"Se spune că primul aliment pe care îl mănânci în momentul în care intri în noul an e peştele, depăşind simbolul cristic al peştelui ajungând spre ceea ce înseamnă el, peştele care trece uşor prin apă, peştele care reuşeşte să rezolve toate problemele legate de existenţa lui\" , spune etnologul Mirela Creţu.
Vânzătorii de peşte spun că în zilele de dinainte de Anul Nou vânzările sunt cel puţin duble faţă de o zi obişnuită.