Miliband a avut o primă rundă de discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov, imediat după sosirea la Moscova. Cei doi se vor întâlni şi luni şi vor susţine o conferinţă de presă în jurul orei 11.30, ora României. Discuţiile vor cuprinde subiecte legate de Iran, Afganistan şi Orientul Mijlociu.
Relaţii diplomatice dintre Rusia şi Marea Britanie au intrat în impas în 2006, odată cu moartea agentului rus Alexander Litvinenko, otrăvit cu poloniu. Moscova a refuzat în repetate rânduri cererile de extrădare formulate de Londra pentru principalul suspect, Andrei Lugovoi. Ulterior, cele două ţări au pornit un adevărat război diplomatic, ce a culminat cu închiderea centrelor culturale British Council din Rusia.