Vineri, în cursul zilei, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua
slab în sud-est. Seara şi noaptea, înnorările se vor accentua în vest,
nord, centru şi la munte, unde, local, vor fi averse, descărcari
electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În nord-vest,
izolat, cantităţile de apă vor putea depăşi 15 litri pe metru pătrat.
Sâmbătă, vremea se va încălzi, iar temperaturile maxime ar putea ajunge
şi la 31 de grade. În jumatatea de nord a ţării vor fi condiţii
de precipitaţii, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic. De
asemenea, ar putea cădea grindină. În rest, cerul va fi variabil şi va
ploua izolat, iar în Banat vântul va prezenta şi unele intensificări.
Duminică, în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, vremea va fi
călduroasă, mai ales în Câmpia Română. Cerul va fi variabil, cu
înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă
durată ale vântului, îndeosebi seara şi noaptea, în vestul, centrul şi
nordul ţării şi pe arii restrânse în rest. Izolat, vor fi condiţii de
grindină.
Luni, deşi vremea va fi călduroasă, în nordul, centrul, estul ţării şi
la munte cerul va fi temporar noros şi local, îndeosebi ziua, vor fi
averse şi descărcări electrice. În restul ţării, cerul va fi variabil
şi astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vântul va sufla slab
şi moderat.
Bucureştenii vor avea parte de un sfârşit de săptămână cald, dar
cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durata ale
vântului, în timpul nopţii de duminică. Luni vor fi condiţii să plouă
slab. Temperaturile vor ajunge spre 34 de grade.
Pe litoral, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în ziua de
vineri, când, izolat, vor fi condiţii pentru ploaie de scurtă
durată. De sâmbătă, vremea se va încălzi şi va fi predominant frumoasă.
Temperatura apei mării va fi între 17 şi 19 grade.