Acţiunile de acapararea a clădirii Preşedinţiei şi asaltul Parlamentului Republicii Moldova, profanarea drapelelor statului moldovenesc şi înălţarea drapelului unui alt stat, în mod cert sunt, potrivit SIS, o parte componentă a unui scenariu eşuat de schimbare prin violenţă a orânduirii constituţionale şi atentare la suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării.
"În legătură cu unele declaraţii şi publicaţii din mass-media naţională şi românească, potrivit cărora Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova ar fi implicat în organizarea violenţelor din 7 aprilie 2009, SIS califică aceste afirmaţii drept unele nefondate şi necorespunzătoare realităţii, avînd un scop clar: evitarea răspunderii penale", se arată într-un comunicat al instituţiei, care le califică drept o încercare de a induce în eroare populaţia ţării prin intoxicarea spaţiului informaţional, "menită a camufla adevăraţii instigatori şi organizatori ale acţiunilor cu tentă antistatală".
În plus, SIS moldovean "condamnă asemenea declaraţii în special ale cetăţenilor români, menţionând că ele sunt lipsite de temei şi servesc doar unui singur scop - provocarea agresiunii şi violenţei în adresa Serviciului de Informaţii şi Securitate şi colaboratorilor săi".