Din data de 20 aprilie tenisul feminin mondial a fost condus de rusoaica Dinara Safina, însă aceasta are parte de o toamnă total ratată, nereuşind să câştige mai mult de trei meciuri într-un turneu de la începutul lunii august, de la Cincinnati.
De această cădere profită Serena Williams, care va veni de luni în fotoliul de lideră a ierarhiei WTA, ea strângând punctajul necesar pentru a o depăşi pe Safina după victoria asupra rusoaicei Ekaterina Makaraova (6-3, 6-2), obţinută în turul doi al turneului de la Beijing. "Sunt super-încântată. Sunt fericită, fiindcă am muncit mult pentru asta şi cred că merit acest loc", a declarat americanca după victorie. De-a lungul timpului ea a stat, în total, 72 de săptămâni pe primul loc al clasamentului mondial.
O altă revenire spectaculoasă este a Mariei Şarapova, care după ce duminică a câştigat turneul de la Tokyo şi a urcat pe locul 15 în ierarhia WTA acum s-a calificat în optimi la Beijing, după ce a eliminat-o pe Victoria Azarenka. Băieţii joacă săptămâna aceasta turneul de la Tokyo (800.000 euro), iar de pe tabloul principal a fost eliminat cel mai tânăr câştigător al US Open, argentinianul Juan Martin Del Potro. Numărul cinci ATP, acesta a fost eliminat de numărul 189, francezul Edouard Roger-Vasselin.
La competiţia din capitala Japoniei nu participă, din cauza oboselii, Roger Federer, iar Andy Muray a invocat dureri la încheietura mâinii.