Decizia a fost luată cu 61 de voturi pentru şi 36 împotrivă. Planul se bucură de susţinerea majorităţii democrate şi a doar 3 dintre cei 41 de senatori republicani.
Iniţial, Casa Albă ceruse deblocarea de la buget a 940 de miliarde de dolari, variantă care a provocat opoziţia vehementă a republicanilor. Aceştia susţin că ajutorul federal va suprasolicita bugetul şi nu va ajuta economia americană, care se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimii 70 de ani.
Noua versiune, elaborată în comun de un grup de senatori moderaţi din ambele partide, presupune un ajutor federal de 827 de miliarde de dolari. În cazul în care va fi aprobat, textul va fi trimis împreună cu versiunea votată în ianuarie de Camera Reprezentanţilor către comisia de mediere a Congresului.
Varianta finală va fi votată apoi în plenul celor două Camere reunite. Acest plan, cel mai vast din istoria Statelor Unite, este comparat cu New Deal, promovat de preşedintele Roosevelt în anii 30, pentru a salva economia americană aflată în recesiune după criza din 1929.