Senatorii au fost sesizaţi cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea Codului Silvic. Astfel, potrivit legislaţiei în vigoare, pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii unor categorii de obiective - dacă sunt necesare exploatării cărbunilor, rocilor utile, agregatelor minerale, minereurilor şi apelor minerale. Guvernul a adăugat şi terenuri necesare exploatării surselor de energie alternativă, petrolului şi gazelor.
În Codul silvic în vigoare, în aceleaşi condiţii menţionate anterior pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional şi structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, unităţi de cult, obiective sociale, sportive şi medicale, construcţii hidrotehnice de interes local, surse de apă potabilă. Senatorii PDL Iulian Urban şi Florin Mircea Andrei au precizat că, în categoria obiective sociale nu sunt incluse locuinţele individuale sau ansamblurile rezidenţiale edificate în fondul forestier proprietate publică.
Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Greblă, şi senatorul UDMR Cseke Attila au propus, pentru limitarea posibilităţii de abuz în folosirea fondului forestier proprietate privată, o prevedere sumplimentară în Codul Silvic. Astfel, pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii locuinţelor sau caselor de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată al persoanelor fizice şi juridice.