În paginile cărţii apărute cu câteva zile în urmă în Hexagon, Segolene Royal nu este deloc reţinută când vine vorba să îşi "înţepe" adversarii politici. Cele mai multe săgeţi sunt îndreptate către Martine Aubry, actuala preşedintă a Partidului Socialist Francez, şi către preşedintele Nicolas Sarkozy.
"Când m-a primit la Élysée prima dată după alegeri pentru a vorbi despre probleme europene, mi s-a părut că a avut un comportament mediocru. Era lipsit de fair-play, de elan, de alură. M-a servit cu ciocolată şi a încercat să înfiripe cu mine o conversaţie despre despărţirea mea de François Hollande. Se tot uita la ceas şi îmi spunea că ar fi putut fi în alt post unde să facă mai mulţi bani", a povestit Royal.
Una dintre cele mai acide caracterizări făcute preşedintelui francez este că " se poartă ca un puşti fericit cu noile sale jucării, cu steaua de şerif şi cu pistolul din plastic".
Ce are Segolene Royal să îi reproşeze lui Martine Aubry? "Mă priveşte ca pe o subalternă de la minister şi asta după ce am participat la campania prezidenţială, iar în cursa pentru preşedinţia partidului am obţinut un scor mai mult decât onorabil".
Lionel Jospin este singurul om politic francez pe care Segolene Royal îl consideră "un mare premier" şi "un om foarte capabil".