"În ce priveşte practica neunitară, cu toate eforturile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului General, raportul surprinde că nu se poate realiza un nivel ridicat în condiţiile unei legislaţii lipsite de coerenţă şi stabilitate. Hăţişul legislativ constituie un risc real pentru un sistem judiciar eficient, credibil şi independent", a mai spus preşedintele CSM, Virgil Andrieş.
În legătură cu eforturile instituţiei pe care o conduce de recrutare de noi procurori şi judecători, şeful CSM mai spune că "au fost anulate de semnalele contradictorii ale celorlalte puteri ale statului privind schimbarea unor prevederi referitoare la statutul magistraţilor, care au determinat pensionarea masivă, imposibil de prevăzut şi contracarat a judecătorilor şi procurorilor".
Potrivit lui Andrieş, raportul cuprinde aprecieri pozitive privind "creşterea transparenţei sistemului judiciar", prin publicarea tuturor hotărârilor pe internet, privind preocupările privind reformarea inspecţiei judiciare şi activitatea secţiilor CSM în materie disciplinară.