Potrivit imaginilor prezentate de ziarul Gardianul, şefulul clanului Preda, Eugen Preda, a fost ţinut de către poliţişti şi bătut în Plaza Mall.
Potrivit publicaţiei citate, filmul este înregistrat după sosirea poliţiei şi arată cum Eugen Preda este ţinut de doi luptători SPIR în momentul în care o persoană în civil îl loveste puternic cu piciorul. Preda este încătuşat cu mâinile la spate, iar doi "mascaţi" îl ţin imobilizat, în genunchi. Pe film se aude vocea unui bărbat care, printre înjurături, îi reproşează diverse lucruri lui Preda.
Citeşte şi declaraţia lui Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei
Cinci membri ai clanului Preda au fost implicaţi, pe 21 februarie, într-o altercaţie cu agenţii firmei care asigură paza în Plaza Mall, fiind rănite mai multe persoane.
Şeful clanului Preda, Eugen Preda, l-a acuzat pe patronul BGS, Bogdan Oprea, că l-a lovit. La începutul lunii martie, surse judiciare au declarat că o parte din înregistrările de la Mall Plaza au fost şterse de persoane necunoscute. Potrivit aceleiaşi surse, procurorii încercau la acea dată să recupereze înregistrările ceea ce se estima că va dura încă aproximativ trei săptămâni.