După patru ani de stăpânire liberală, sub Ciprian Dobre şi Felicia Pop, la Prefectură anul 2009 a adus un nou şef, în persoana fostului director executiv al primăriei, Marius Paşcan. Sprijinit de PD-L şi de primarul Dorin Florea, Paşcan nu s-a evidenţiat cu nimic, mandatul său de până acum fiind ferit de scandaluri sau probleme. Împreună cu el, au mai intrat în echipă reprezentanţii Partidului Social Democrat, Valentin Precup şi Cristian Ţucă. După ieşirea social-democraţilor de la guvernare, Paşcan a făcut mişcarea surpriză, înlocuindu-i cu fostul subprefect UDMR, Bárczi Gyözö.
La Direcţia Apelor Mureş, anul acesta s-au perindat trei şefi. După plecarea lui Dávid Csaba, postul a fost preluat de social-democratul Mihail Covaci. Abia instalat în funcţie de câteva luni, Covaci s-a văzut în postura de a părăsi fotoliul de director, în urma ieşirii partidului său de la guvernare. Degeaba s-a îmbolnăvit şi a încercat diverse tertipuri, până la urmă a fost înlocuit cu democrat-liberalul Teodor Giurgea, doar în postura de director interimar. Acum, când UDMR a revenit la guvernare, putem prognoza o revenire spectaculoasă a lui Dávid Csaba la conducerea instituţiei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost întotdeauna un câmp de bătaie. După mazilirea longevivei Carmen Vamanu prin intermediul justiţiei, la cârma Inspectoratului a ajuns interimara Mărioara Pop, fostul adjunct a lui Vamanu. După căteva luni, la conducerea instituţiei a fost impusă Eva Man, actualul adjunct al Inspectoratului. Nici Man nu a avut viaţa lungă, deoarece Angela Boroş, sprijinită de PD-L, a reuşit să obţină fotoliul de şef al ITM Mureş.
În perioada octombrie 2002 - iulie 2005, la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Mureş s-a aflat Klara Brânzaniuc. Imediat după schimbare, a fost numit doctorul Silviu Morariu. Acesta s-a aflat la cârma instituţiei până în iunie 2008. A urmat Gabriela Uifălean, cu un mandat scurt, de niciun an, până în februarie 2009. Abia s-a obişnuit cu postul de conducere şi a fost deja schimbat. Este vorba de Vladimir Bacârea. El a venit la şefia DSP după Gabriela Uifălean şi a stat două luni. A urmat schimbarea, cu Florin Buicu, pentru şase luni. După el, a fost numit Adrian Mureşan.
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Mureş a avut viaţă grea în 2009. Nu mai puţin de patru manageri s-au perindat prin biroul de director coordonator. Csomoş Miklos, Virgil Moldovan, Odeta Puia au ocupat pe rând această funcţie. Ultima schimbare s-a petrecut în această săptămână, când consilierul local PD-L, Liviu Todoran, a preluat prin delegaţie frâiele Comisariatului.