Mattson, de origine canadiană, s-a convertit la islam după o perioadă de voluntariat în Afganistan. În calitate de preşedinte al Societăţii Islamice din America de Nord, ea este unul dintre cei şase lideri religioşi care vor participa la rugăciunile din cadrul ceremoniei. Mattson mai fusese invitată în trecut la Departamentul de Stat şi se întâlnise cu oficiali importanţi de la Pentagon şi alte instituţii, în timpul administraţiei Bush.
Totuşi, numele organizaţiei pe care o conduce a fost citat ca având legături cu Fundaţia Pământul sfânt a mişcării Hamas, în documente ale procurorilor federali din luna iulie. Deşi organizaţia nu face obiectul niciunei acuzaţii oficiale, documentele o enumeră pe o listă de 300 de organizaţii care au legături cu fundaţia Hamas. Fundaţia Pământul sfânt a fost înfiinţată în anii '80 în California de şeful adjunct politic al Hamas, Moussa Abu Marzouk. Fundaţia s-a mutat apoi în Texas, unde a început să strângă fonduri pentru mişcarea islamistă palestiniană. Potrivit procurorilor federali, fundaţia a transferat 12 milioane de dolari către Hamas, deşi cotidianul israelian nu precizează în ce perioadă.
O purtătoare de cuvânt a echipei de tranziţie a lui Obama, Linda Douglass, a refuzat să comenteze, dar a remarcat că Mattson are reputaţia unei vedete în comunitatea musulmană americană.