Potrivit directorului Spitalului de Urgenţă Bârlad, Dionisie Lefter, la
Sectia ATI sunt angajaţi doi medici anestezişti, însă unul dintre
aceştia, Mihai Busuioc, care are 70 de ani, este foarte bolnav, fiind
internat în spital.
"Medicul primar Ion Chilinciuc este nevoit
să ducă tot greul. Dacă este o urgenţă şi nu se află în spital, atunci
îl chemăm de acasă. Dar nu putem continua aşa. În acest mod, nici linia
de gardă nu poate fi asigurată corespunzător. Există riscul să se
îmbolnăvească şi acesta şi atunci ce fac, închid secţia? Nu poţi sta
într-un medic, există permanent un pericol potenţial", a declarat
directorul Spitalului de Urgenţă Bârlad, Dionisie Lefter.
Acesta a precizat că a făcut demersuri la Iaşi pentru a găsi medici care să accepte să facă gărzi la spitalul bârlădean.