Temperaturile ridicate şi lipsa de precipitaţii au întârziat încolţirea seminţelor şi culturile de primăvară sunt compromise. Oamenii sunt disperaţi pentru că banii cheltuiţi pe seminţe şi pe întreţinerea terenului se vor duce pe apa sâmbetei.
În Bistriţa-Năsăud, din cele aproape trei sute de mii de hectare cultivate în această primăvară, mai bine de jumătate sunt afectate de secetă. În plus, în Bistriţa nu există un sistem de irigare. Oamenilor nu le rămâne decât să aştepte ploaia.
Situaţia e total diferită în judeţul Buzău. Canalele de irigaţii sunt pline însă au fost întocmite foarte puţine contracte. În lipsa banilor, oamenii ori au încetat să mai lucreze terenul, ori aşteaptă un miracol de la natură.
Meteorologii au anunţat că anul acesta vom avea parte de o vară secetoasă. Cei care nu îşi vor iriga terenurile riscă să-şi piardă culturile şi banii investiţi.