Redăm integral scrisoarea fostului senator Sorin Ilieșiu:
,, Stimați colegi,
D-le Președinte interimar al PSD Ion-Marcel Ciolacu, D-le Secretar general interimar Paul Stănescu, D-nă Primar general Gabriela Firea, D-le Președinte al Consiliului Național Ionuț Vulpescu, D-le candidat la Președinția Senatului României Titus Corlățean, Stimați membri ai conducerii PSD,
Sunt sigur că PSD poate renaște și poate câștiga alegerile dacă vom face ceea ce ne-a învățat în 1848 ilustrul Simion Bărnuțiu: „Ţineți cu poporul ca să nu rătăciți!”.
Majoritatea covârșitoare a românilor suntem creștini și buni români. Poporul român vrea ca cel mai mare partid din România să rămână SOCIAL-DEMOCRAT dar să fie în primul rând NAȚIONAL și CREȘTIN, adică să fie partidul cel mai apropiat de sufletul românesc pentru care neamul, țara și credința în Dumnezeu sunt lucrurile cele mai sfinte.
Poporul nostru s-a născut creștin. Suntem creștini de când suntem români și suntem români de când suntem creștini.
Așadar, românii vor ca cel mai mare partid din România să fie Partidul Național Creștin Social Democrat, iar sigla lui să simbolizeze patriotismul, credința în Dumnezeu și solidaritatea social-democrată.
La actualul nume al partidului s-ar adăuga două atribute esențiale pentru români, atribute care nu se mai regăsesc la alte partide parlamentare. Până acum câțiva ani PNL a fost un partid național, dar a abandonat interesele românilor și ale României, renunțând la superba deviză națională „Prin noi înșine!”. Aceasta va trebui adoptată de noul PSD. Românii vor să fie conduși de un partid cu adevărat național. PSD ar fi singura lor speranță ca să-și păstreze românitatea, limba, tradițiile, familia și credința creștină. Cel mai mare partid din țară are obligația de a apăra dreptul românilor de a rămâne români.
Stimați membri ai conducerii PSD, dacă prezenta propunere vi se pare demnă de luat în seamă, vă solicit să analizați posibilitatea de a consulta opinia celor peste 600.000 de membri ai PSD care să răspundă prin vot la următoarele întrebări, dar și la altele decise de dvs:
1). Considerați că ar fi bine ca PSD să-și completeze numele cu atributele Național și Creștin, noua denumire urmând să fie Partidul Național Creștin Social Democrat, iar principiile PSD să fie completate cu cele ale patriotismului luminat și ale moralei creștine?
2). Considerați că ar fi bine ca viitoarea siglă a partidului să simbolizeze patriotismul, credința în Dumnezeu și solidaritatea social-democrată?
3). Considerați că ar fi bine ca noua denumire a partidului și viitoarea siglă să fie votate la congresul din 29 feb. a.c. pentru a fi folosite la alegerile din acest an, cu condiția obligatorie a unei campanii de informare a electoratului extrem de eficiente?
4). Considerați că la alegerile din acest ar fi mai bine ca, începând din 29 feb., noua denumire a partidului să fie Partidul Național Creștin Social Democrat, dar sigla să rămână cea actuală - trei trandafiri care au la bază literele PSD -, urmând ca noua siglă să fie adoptată la congresul din 2021?
Stimați membri ai conducerii PSD, votul tuturor membrilor poate fi organizat rapid, astfel încât la congresul din 29 feb. delegații ar putea valida deciziile majorității.
Am convingerea că propunerile din prezenta scrisoare vor fi adoptate aproape în unanimitate, iar dacă în fruntea PSD vom alege oameni cu dragoste de țară și cu credință în Dumnezeu, vom salva nu doar PSD, ci mai ales România.
Vă prezint mai jos alte argumente importante ale prezentei propuneri:
1). Conform statisticilor mondiale din ultimii ani, poporul român e cel mai religios popor din Europa și al doilea cel mai religios popor creștin din lume (aproape la fel de religios ca poporul armean situat pe primul loc).
Așadar, cel mai mare partid al românilor are datoria de onoare de a fi partid creștin. Social-democrația creștină înseamnă afirmarea marilor valori ale umanității. PSD are nobila misiune de a face din morala creștină un principiu de bază al doctrinei sale. Morala creștină e în perfectă armonie cu idealul social-democrației, dreptatea socială.
Noul PSD trebuie să acționeze pentru modificarea Constituției astfel încât Biserica să aibă senatori de drept în Parlament. Noul PSD trebuie să ceară Bisericii să se implice în reformarea morală a țării. Să nu uităm că Proclamația Marii Uniri din 1918 a fost citită de episcopul Iuliu Hossu, primul Cardinal român. Să ne aducem aminte că Patriarhul Miron Cristea a fost regent (locțiitor de rege) trei ani, iar ulterior, prim-ministru...
Înainte ca Uniunea Sovietică să ne impună comunismul ateu, pe stema și pe drapelul României scria în limba latină deviza „Nimic fără Dumnezeu”, „Nihil sine Deo”. Noul PSD trebuie să acționeze ca pe stema și pe drapelul țării să scrie din nou „Nimic fără Dumnezeu”. La fel, și pe viitoarele bancnote în Lei, până la adoptarea monedei Euro.
Întrucât limba latină și credința creștină se află la temelia civilizației europene din ultimii două mii de ani, e necesar ca noul PSD să acționeze pentru ca deviza „Nihil sine Deo” să devină deviza Uniunii Europene (UE), să fie scrisă pe steagul UE, pe monedele și pe bancnotele Euro la fel cum pe dolarii americani scrie „In God we trust”, „Credem în Dumnezeu”. Datorită acestui crez SUA au devenit cel mai mai puternic stat din lume?
Se cuvine ca noul PSD să ceară românilor din Parlamentul European să solicite ca în Constituția UE să fie subliniată identitatea creştină a Europei, așa cum propunea în anul 2002 Papa Ioan Paul al II-lea: „Aportul decisiv al creştinismului şi al viziunii creştine asupra fiinţei umane, la istoria şi la cultura diferitelor ţări, face parte dintr-un tezaur comun şi, astfel, apare logic ca toate acestea să fie înscrise în Proiectul Constituţional... Trebuie ca în Constituţia Europeană să figureze o referinţă clară la Dumnezeu şi la credinţa creştină”.
André Malraux (1901-1976), celebru om politic și scriitor francez, a profețit că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. România, fiind cea mai religioasă țară din Europa, are sarcina sacră de a promova în cadrul UE ideea că viitorul umanității poate fi salvat numai prin religie. De aproape două mii de ani, religia creștină a consacrat Europa ca cel mai înalt reper al civilizației. Se impune ca noul PSD să convingă UE să acționeze pentru ca Europa să rămână ceea ce a fost aproape două milenii: promotorul creștinismului.
În 1999, cu ocazia vizitei în România, Papa Ioan Paul al II-lea a spus: «Românie, ... „Grădina Maicii Domnului”, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ți viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj. Vei fi națiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească și să te binecuvânteze mereu!»
Toți românii, dar în primul rând membrii noului PSD, trebuie să ne asumăm misiunea de-a face tot ce e omenește posibil pentru ca profeția celui care a fost trecut în rândul sfinților, Papa Ioan Paul al II-lea, să devină realitate: România să fie „protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj, o națiune prosperă, pământ roditor de bine, ocrotit și binecuvântat mereu de Dumnezeu”, iar noi, românii, să fim „un popor solidar și făcător de pace”.
*
2). Întrucât e cel mai mare partid din România, PSD trebuie să fie un partid național, adică să adopte următoarele principii fundamentale: patriotismul luminat, apărarea intereselor națiunii, unitatea națională și reunificarea națională.
De când s-a născut, poporul român a luptat pentru ființa lui națională. Celebrul istoric Ferdinand Lot, a scris acum aproape o sută de ani un studiu despre nașterea poporului nostru, intitulat sublim: „O enigmă și un miracol istoric: poporul român”.
Idealul noului PSD trebuie să fie împlinirea cât mai curând posibil a prevederilor constituționale fundamentale: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, „Teritoriul României e inalienabil”, „Suveranitatea naţională aparţine poporului român”, „Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi”.
Noul PSD trebuie să acționeze pentru reunificarea cât mai curând posibil a României cu Basarabia și cu Bucovina de nord.
Actul unirii Basarabiei cu România, votat de Sfatul Ţării din Basarabia la 27 Martie 1918, a decis următoarele: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!”.
Actul unirii Bucovinei cu România, votat la 15/28 noiembrie 1918, a decis următoarele: „Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranităţii naţionale, hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.
Noul PSD trebuie să solicite UE să susțină dreptul poporului nostru la reunificare națională. Așa cum a fost posibilă reunificarea Germaniei, trebuie să fie posibilă și reunificarea României. Să nu uităm că Basarabia și Bucovina de nord au fost smulse de Uniunea Sovietică din trupul României fără niciun drept legal, etnic sau istoric, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov semnat în 1939 de Germania nazistă și Uniunea Sovietică, la ordinul liderilor acestor state, Hitler și Stalin.
În 19 sept. 2019, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care UE condamnă ferm acest Pact. E de la sine înțeles că UE condamnă și consecințele Pactului, inclusiv faptul că milioane de români din Basarabia și din nordul Bucovinei trăiesc și azi în afara țării în care străbunii lor au trăit de când s-a născut poporul român. În 1940, teritoriile româneşti invadate de armata sovietică în urma Pactului (recent condamnat de UE), Basarabia, Bucovina de nord şi ţinutul Herţei, aveau o suprafaţă de 44.000 km2 și erau locuite de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români. Ulterior, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi a altor forme de exterminare. Aceste teritorii româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.
Germania, ca succesoare ale Germaniei naziste, și Federația Rusă, ca succesoare a Uniunii Sovietice, trebuie să acționeze pentru reunificarea României.
Întrucât PSD deține majoritatea în Parlament, trebuie să solicite Academiei Române, prin intermediul majorității parlamentare, să elaboreze un raport despre consecințele Pactului Hitler-Stalin asupra poporului român și a României, raport care să fie prezentat conducerii Uniunii Europene, Germaniei, Federației Ruse și Ucrainei.
Parlamentul României condus de noul PSD trebuie să convingă UE, Germania și Federația Rusă, să solicite Ucrainei să cedeze de bună voie României teritoriile românești pe care le deține nelegitim: Bucovina de nord, ținutul Herței, Basarabia de nord, Basarabia de sud și Insula Șerpilor luată de Uniunea Sovietică în 1948 împotriva prevederilor Tratatului de pace de la Paris din 1947. Ca urmare a Pactului condamnat de UE, aceste teritorii au fost smulse României și înglobate de Stalin în Republica Sovietică Ucraineană. După dezmembrarea Uniunii Sovietice (1991), aceste teritorii românești au rămas în Ucraina împotriva dreptului internațional și a legitimității istorice.
Românii care trăiesc în Ucraina de azi ca urmare a Pactului Hitler-Stalin, condamnat de UE, spun că „jugul ucrainean e mai rău decât cel rusesc”.
Nu avem voie să ne uităm frații și nu avem voie să tăcem! Prin tăcerea noastră am consimți la smulgerea Basarabiei și Bucovinei de nord din trupul României, și am deveni complicii de azi ai lui Hitler și Stalin.
*
Noul PSD trebuie să acționeze pentru ca locul României în UE să fie conform importanței ei — a șasea țară ca mărime și ca resurse umane și naturale —, și pentru ca vocea României să fie ascultată și respectată ca atare.
Fatalmente însă, resursa umană a României scade cu o viteză devastatoare. Emigrarea în masă a românilor e fără precedent în istorie: niciun popor nu a pierdut pe timp de pace, în doar 10 ani, 3.400.000 de oameni, majoritatea tineri. Românii se află pe locul doi în lume la emigrație, pe primul loc fiind sirienii care emigrează pentru a scăpa de urgia războiului. Românii emigrează pe timp de pace pentru a scăpa de sărăcie.
Românii nu vor mai emigra numai dacă România va scăpa de sărăcie, iar cei plecați se vor întoarce acasă. Este imperios necesar ca noul PSD să urmeze exemplul Poloniei care a anunțat recent majorarea salariului minim la 924 euro/lună până în anul 2023. Azi, salariul minim net în România e de 265 euro/lună, iar acum zece ani, înainte de guvernarea PSD, era de 98 euro/lună. Noul PSD trebuie să câștige alegerile pentru a pune capăt rușinoasei epoci a țării noastre: „salarii mici, forţă de muncă ieftină”.
Se impune ca noul PSD să solicite UE ca toți cetățenii să aibă drepturi egale, și ca Uniunea să însemne cu adevărat fraternitate, egalitate și solidaritate, adică toți „bugetari” Uniunii să aibă salarii egale dacă prestează aceeași muncă.
Proiectul de țară NR.1 al noului PSD, care trebuie votat și aplicat imediat întrucât PSD deține majoritatea în Parlament, este eradicarea sărăciei. Poporul român și România riscă să dispară în circa 50 de ani dacă actualul ritm de emigrare se menține și dacă natalitatea nu crește suficient. Se impune dublarea imediată a alocațiilor pentru copii, acordarea unor prime de 5.000 de lei la nașterea fiecărui copil, înființarea de creșe și grădinițe gratuite, manuale și rechizite școlare gratuite, asigurarea de locuințe gratuite pentru familii cu peste cinci copii.
Până relativ de curând, familiile românilor erau foarte numeroase: Eminescu s-a născut într-o familie cu 11 copii, Creangă - într-una cu 8 copii, Coșbuc ...cu 14 copii, Ion I. C. Brătianu ...cu 8 copii, Rebreanu ...cu 13 copii, Iuliu Maniu ...cu 9 copii, Brâncuși ...cu 5 copii, Coandă ...cu 7 copii, Enescu ...cu 8 copii, Lucian Blaga ...cu 9 copii. Nicolae Iorga a avut 11 copii.
În final, subliniem faptul că România a devenit un stat cu opțiuni ferme euroatlantice datorită guvernului PSD condus între anii 2000-2004 de Adrian Năstase. Grație acestuia, România și-a împlinit cele mai importante idealuri naționale de după Marea Unire: aderarea României la NATO și integrarea României în UE. La finele mandatului premierului Năstase, România îndeplinea aproape toate condițiile necesare integrării. Istoria României îl va considera pe Adrian Năstase ca pe unul dintre cei mai importanți premieri, comparabil din perspectiva împlinirii marilor idealuri naționale, cu premierii Brătianu și Maniu.
Stimați colegi, sper să am sprijinul dvs pentru a deveni unul dintre vicepreședinții PSD, inclusiv în calitate de urmaș al celor care au făcut posibilă Marea Unire a Românilor\"\", încheie Sorin Ilieșiu – fost senator PSD de Sibiu (2012-2016)