"Din jobenul lui Băsescu a ieşit Lucian Croitoru. Premier sau iepure?" se întreabă pe prima pagină Cotidianul. "L-a vrut Băsescu. Nu îl vor însă grupurile parlamentare majoritare. Lucian Croitoru, premierul desemnat, este piatra de încercare a stabilităţii politice în România.", mai spune Cotidianul.
"Război cu premieri de porţelan - buni de pus în vitrină, la fel de uşor de spart." scrie pe prima pagină şi România Liberă. O dată cu desemnarea economistului Lucian Croitoru pentru funcţia de premier, Traian Băsescu întoarce cursa contra cronometru pentru alcătuirea noului Cabinet în favoarea sa.
Gândul deschide ediţia de azi cu un posibil scenariu care s-ar fi aflat în spatele numiri lui Lucian Croitoru. Băsescu mută cu Croitoru şi se pregăteşte de anticipate. Tot Gândul mai spune că prima opţiune a lui Băsescu ar fi fost Mihai Tănăsescu, fost ministru pesedist şi actual reprezentant al României la FMI.
Şi Gardianul merge pe aceeaşi idee a alegerilor parlamentare. "Putere absolută. Băsescu forţează, prin nominalizările de premier, alegerile anticipate", scrie Gardianul.
Ziua îl vede pe Geoană principalul perdant al conflictului. Odată configurate tandemurile Băsescu-Croitoru şi Antonescu-Johannis, Geoană a rămas cu buza umflată, scrie Ziua. Tot ce a putut să strige ieri candidatul pesediştilor a fost ameninţarea că bătălia politică pentru premier se va tranşa la Curtea Costituţională.