"Poliţia spaniolă cercetează momentan cauzele accidentului, iar viceconsulul român de la Valencia se află în legătură cu autorităţile locale, cu poliţia şi cu medicii, cei răniţi fiind transportaţi de urgenţă la spital", a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al MAE.
Accidentul a avut loc la ora 13.30, ora locală, când un camion a lovit în plin o furgonetă care staţiona pe banda de urgenţă, fără niciun semnal de avertizare, scrie Elmundo.es.
Cei şase ocupanţi ai furgonetei, cinci bărbaţi şi o femeie, aveau vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani.
La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipe de descarcerare şi numeroase ambulanţe. Traficul a fost întrerupt timp de mai multe ore, iar pe autostradă s-au format cozi de maşini care se întindeau pe mai mulţi kilometri.
Accidentul este cel mai grav petrecut anul acesta în Spania, potrivit poliţiei spaniole.
Se încearcă identificarea cât mai rapidă a familiilor persoanelor decedate şi rănite şi determinarea informaţiei dacă familiile se află în România sau în Spania. În cazul în care familia se află în Spania, aceasta va fi informată de autorităţile spaniole. Pe de altă parte, dacă familiile se află în România, acesta vor fi informate despre incident de către Ministerul român de Interne, după primirea datelor de la MAE.
Ministerul de Externe aşteaptă în prezent ca persoanele implicate în eveniment să fie identificate.