Incidentul s-a produs în jurul orei locale 13.00 (15.00 ora României), în timp ce cabina liftului cobora, a afirmat purtătoarea de cuvânt a City of London Corporation, organism de administrare al centrului vechi al Londrei.
Liftul "nu a căzut din vârf, a căzut ultimii trei
metri", a explicat ea. "Uşa s-a deschis automat. Şase
persoane au fost rănite. Ni s-a comunicat că au fost rănite la membrele
inferioare, de exemplu fracturi de gleznă sau de gambă", potrivit
purtătoarei de cuvânt.
"Au fost transportate la spitalul St. Thomas din Londra. Printre cele
şase persoane, două femei şi patru bărbaţi, toţi
conştienţi, se numără un membru al personalului şi cinci vizitatori ai
expoziţiei Tower Bridge", a adăugat aceeaşi sursă.
În ascensor se aflau 16 persoane, printre care şi liftierul. Zece dintre
ele nu au avut nevoie de îngrijiri, dar şse oameni au fost transportaţi
la spital cu fracturi şi lovituri la cap şi membre. Potrivit
martorilor, unul dintre cablurile liftului a cedat, iar ascensorul s-a
prăbuşit câţiva metri.
Podul a fost închis circulaţiei timp de două ore şi în zonă au ajuns rapid mai multe ambulanţe şi maşini de pompieri. Tower Bridge, monument emblematic al Londrei, care este deschis turiştilor tot timpul anului, trece acum printr-un program de restaurare de trei ani.