Ceea ce este mai greu, este să înfrunţi ruşinea şi să continui spectacolul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Marile staruri dau însă dovadă de profesionalism, în orice condiţii.
Beyoncé este foarte dinamică în timpul concertelor. La Orlando, cântăreaţa a alunecat pe scări şi preţ de mai multe trepte s-a dus la vale cu capul în jos.
Şi Madonna a căzut de pe piedestalul ei. În timp ce cânta "She s not me", în Brazilia, diva a căzut în fund şi s-a zdruncinat bine.
În momentele de ruşine, nu mai există nici măcar solidaritate feminină. În timpul unei reprezentaţii la o televiziune britanică, Michelle Williams, din trupa Destiny s Child, a nenorocul de a aluneca. cântăreaţa a încercat să se ţină de colega ei, Kelly Rowland, dar aceasta nu a ţinut-o. Fiecare pentru ea!
Cuvântul de ordine pentru Katy Perry este extravaganţa. Englezoica adoră să-şi surprindă publicul, dar nu are întotdeauna cele mai bune idei. În timpul unui show MTV, Katy s-a atuncat într-un tort imens pe scenă. după ce s-a ridicat nu a mai putut însă să se ţină pe picioare şi a patinat pe scenă până a ajuns în patru labe.
Britney Spears s-a făcut de baftă în Japonia. În timp ce încerca să-şi motiveze fanii, Brit nu a ţinut cont de faptul că scena era alunecoasă şi a căzut pe spate, cu picioarele în aer.
Robbie Williams a dat un concert la Londra, care ar fi preferat cu siguranţă să fie difuzat la televizor. Robbie a vrut să facă un salt deosebit, dar s-a trezit la podea. A recunoscut însă că îi este ruşine, foarte ruşine.