Românii avuseseră în decembrie 2008 un câştig salarial mediu net de 1.489 lei (380 euro), cu 9,4% (128 lei) mai mult decât în luna noiembrie. Câştigul salarial mediu brut a fost de 1.839 lei (435 euro) în ianuarie, cu 9,1% mai mic decât în luna precedentă.
Ritmul anual de creştere a câştigului salarial se menţine mult peste cel al productivităţii muncii din sectorul industrial, de 4,8% în 2008, cu toate că banca centrală a avertizat, în numeroase rânduri, că menţinerea unui ritm de creştere a veniturilor salariale peste avansul productivităţii muncii creează dezechilibre în economie şi pune presiune pe inflaţie.
În prima lună din 2009, cele mai mari lefuri nete au fost plătite în activităţile de transporturi aeriene (3.272 lei, 773 euro), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (757 lei, 179 euro).