Asta după ce, la începutul anului, aceeaşi comisie anticipa o majorare a salariilor cu 1,2 la sută. Şi pentru anul viitor, prognozele sunt pesimiste: câştigurile se vor menţine aproape la nivelul acestui an.
Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, salariul mediu net pe ţară, nu va depăşi, anul acesta, 1328 de lei. Abia în 2011 şi 2012, românii vor încasa salarii între 1400 şi 1500 de lei. Pe regiuni de dezvoltare, salariile medii nete prognozate diferă.
Locuitorii din Bucureşti - Ilfov sunt, de departe, cel mai bine plătiţi. Un ANGAJAT va avea un salariu mediu net de 1820 de lei în 2009, şi 1903 lei în 2010. Cele mai mici câştiguri prognozate sunt în regiunea Nord-Vest, unde salariul mediu este de 1162 de lei în 2009 şi de 1193 lei anul viitor.
Aceleaşi prognoze arată că la sfârşitul lui 2009 vom avea 620 de mii de şomeri, faţă de 505 mii, cât se estima în ianuarie. Pentru 2010, însă, numărul şomerilor ar urma să scadă până la 590 de mii. Rata şomajului prognozată va fi de 6,6 la sută anul acesta, faţă de 4,4 la sută, anul trecut.