"Salariile vor fi plătite doar după ce va fi găsită sursa. Societatea
nu are niciun leu în cont cu care să plătească, iar în momentul de faţă
fabrica nici nu funcţionează, deoarece energia electrică este sistată",
a spus preşedintele AVAS.
Acesta a mai declarat că, după
discuţile avute cu liderii sindicaliştilor, joi se va deplasa la sediul
CELROM unde va analiza situaţia datoriilor societăţii şi găsirea unor
soluţii pentru generarea fondurilor necesare plăţii salariilor. De asemenea, acesta a mai spus că CELROM ar putea fi inclusă pe lista
societăţilor care vor primi ajutor de stat după ce Guvernul va aproba
acordarea ajutoarelor de salvare şi a celor de restructurare.
Aproximativ 50 de angajaţii ai CELROM au protestat luni dimineaţă în
faţa sediului AVAS deoarece nu şi-au primit salariile timp de patru
luni. În 20 mai, salariaţii de la Combinatul de Celuloză şi Hârtie CELROM din
Drobeta Turnu Severin au reluat protestele, după ce, cu o săptămână
înainte, au pichetat Prefectura Mehedinţi timp de patru zile,
nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de patru luni.
Preşedintele Sindicatului "Solidaritatea" Celrom, Ion Târziu, spune că
protestele vor continua până la soluţionarea revendicărilor. Salariaţii
solicită plata salarilor restante pe ultimele patru luni, precum şi un
răspuns ferm din partea AVAS (acţionarul majoritar de la CELROM, cu 51%
din acţiuni) cu privire la reluarea activităţii.
CELROM are datorii şi către furnizorul de energie electrică, CEZ
Oltenia, în valoare de 58 de miliarde de lei vechi. În momentul de
faţă, 80% din patrimoniul combinatului este pus sub sechestru de către
Finanţele Publice şi băncile la care combinatul este dator. Deja o
parte din bunuri au fost vândute la licitaţie: 12 kilometri de cale
ferată uzinală, o locomotivă şi mai multe terenuri din incinta
unităţii, terenuri valoroase datorită vecinătăţii cu calea ferată şi a
ieşirii la Dunăre.
Acţionarul majoritar la CELROM este AVAS, cu 51%, urmat de Asociaţia
Salariaţilor, cu 39%, şi SIF Banat Crişana cu 10%.