Plenul Senatului a avizat, miercuri, favorabil, cu 77 de voturi "pentru" şi 29 de voturi "împotrivă", cererea de începere a urmăririi penale a senatorului PSD Şerban Mihăilescu, două voturi fiind anulate.
Pe 19 martie 2009, Comisia juridică a Senatului nu a reuşit, în lipsa voturilor necesare, să acorde niciun vot pentru începerea urmăririi penale a lui Şerban Mihăilescu, astfel că raportul senatorilor jurişti nu conţine vreo recomandare, iar plenul va fi cel care decide în cazul senatorului PSD.
DNA a cerut Senatului, pe 31 iulie 2008, începerea urmăririi penale a senatorului PSD Şerban Mihăilescu pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Ascultă interviul Realitatea FM AICI