Deşi anunţase doar 10 concerte la Londra, Michael Jackson va susţine 50 în total. Şi la niciunul nu se mai găsesc bilete.
A fost prima şi ultima zi în care s-au vândut bilete la casă, la spectacolele lui Michael. 350.000 de bilete au fost deja vândute pe Internet, iar vineri restul de 650.000 s-au dat ca pâinea caldă. Aşa că cei care au pus mâna pe unul nu regretă noaptea petrecută sub cerul liber.
Oficial, un bilet costă între 54 şi 82 de euro. Dar, pe eBay se găsesc, deja, la preţuri care depăşesc 10.000 de euro. Maratonul concertelor de la Londra va începe pe 8 iulie şi se va încheia la anul, în februarie.