În prima repriză, Leeds a marcat 5 eseuri şi a condus la pauză cu 33-0. Bucureştenii au încheiat repriza cu două cartonaşe galbene consecutive (Rus şi Adăscăliţei, pentru greşeli repetate), jucând în 13. În partea a doua, Leeds a mai marcat două încercări şi s-au impus la final cu 47-0.
Jocul de la Leeds a fost afectat de frig şi ninsoare, gazdele făcând apel la suporteri, pentru a-i ajuta să degajeze terenul de zăpadă.
În celălalt meci din etapa a 4-a a Grupei 1, disputat la 17 decembrie, Bourgoin a învins pe Parma cu scorul de 31-10, pe teren propriu.
Clasamentul Grupei 1 este următorul:
1. Leeds 4 3 0 1 123-48 14p
2. Bourgoin 4 3 0 1 90-62 14p
3. Stejarii 4 1 0 3 46-87 6p
4. Parma 4 1 0 3 46-98 4p
În celelalte trei meciuri, toate disputate pe teren propriu, Stejarii Bucureşti a înregistrat următoarele rezultate: 21-9 cu Parma, 19-21 cu Bourgoin şi 6-10 cu Leeds.
Următoarea etapă, care se va disputa la 14-17 ianuarie, programează următoarele jocuri: Bourgoin - Stejarii Bucureşti şi Parma - Leeds.