Ronaldinho a adunat mai multe voturi decât Raul, principalul său contracandidat la trofeu, şi a fost preferat şi altor jucători de calibru înscrişi pe lista restrânsă a nominalizaţilor: Buffon, Trezeguet, David Beckham, Luis Figo, Steven Gerrard, Ryan Giggs, Thierry Henry şi Francesco Totti.
Golden Foot este un prestigios trofeu internaţional acordat fotbaliştilor care s-au remarcat de-a lungul carierei, prin calităţi şi performanţe individuale şi/sau de echipă, prin personalitate, sau care sunt apreciaţi de suporteri şi oamenii din fotbal. Premiul se acordă doar jucătorilor care au împlinit cel puţin 29 de ani. Câştigătorul este ales dintr-o listă selectă de 10 nominalizaţi, aleşi de către partenerii media ai trofeului şi suporteri din întreaga lume, care votează pe site-ul oficial al competiţiei. Ca o particularitate interesantă a acestui trofeu, învingătorul îşi lasă amprentele pe un "bulevard al faimei" fotbalului internaţional, aflat în faţa Primăriei din Monaco, asemănător cu celebrul "Walk of Fame" din Hollywood.