La Strehaia zac neterminate zeci de palate şi vile. După un an de criză, prin buzunarele proprietarilor bate vântul. În aceste condiţii, mulţi romi spun că se întorc la vechile meşteşuguri.
''Nu mai facem nicio afacere. mergem cu cortul acuma.
facem cazane. Ne-am întors la tradiţia noastră veche, să
stăm cu cortul, să muncim, să avem şi noi o pâine'', spun ei.
De luni bune, romii nu şi-au mai plătit nici impozitele către fisc.
''Sunt romi bogaţi în Strehaia care din rea credinţă nu-şi plătesc datoriile. Sunt şi romi mai săraci care nu au posibilităţi, dar când iau ajutorul social vin la noi şi ne spun să le oprim unele sume din ajutor ca să-şi achite taxele şi impozitele locale'', a precizat Sâmion Burcu, primar Strehaia
În unele cazuri, romii care nu şi-au plătit datoriile la stat s-au trezit cu sechestru pe bunuri.